Enci s-a alăturat slujirii care este condusă de cuplul Schuller în anul 2020. De atunci și Robi este implicat în misiune ca și voluntar.
Când Enci era adolescentă, a ajutat la diferite evenimente de slujire a tinerilor și întâlniri ale bisericii. Atunci a realizat că viața este mai mult decât satisfacerea așteptărilor (cum ar fi absolvirea școlii, universitatea, căsătoria, a avea copii etc.) și s-a gândit serios să-L slujească pe Domnul într-un câmp de misiune.
Când a devenit voluntară la slujirea de tineret YFC Târgu Mureș, ea încă lucra în domeniul sănătății, iar după șase luni de voluntariat, Domnul i-a arătat că acum este momentul să se dedice și și-a amintit ce hotărâse să facă când era încă adolescentă.
„M-am îndrăgostit de slujire și am decis că aș dori să o fac oficial și cu normă întreagă. Vreau să o transform într-un stil de viață pentru că văd sensul, rezultatele și binecuvântarea atunci când ascult de Dumnezeu și Îi slujesc!”